Aflați mai multe despre cea mai bună platformă de date despre clienți (CDP).
O platformă pentru datele clienților (CDP) este un software care colectează și unifică datele proprii despre clienți, provenite din mai multe surse, pentru a obține o perspectivă unică, coerentă și completă asupra fiecărui client. Sursele digitale includ:
O platformă pentru datele clienților (CDP) este un pachet software care creează o bază de date cuprinzătoare despre clienți, accesibilă pe alte sisteme, pentru a analiza, urmări și administra interacțiunile cu clienții.
Probabil vă întrebați de ce aveți nevoie de o platformă pentru datele clienților (CDP). Există mai multe motive pentru care o platformă CDP este importantă. O platformă pentru datele clienților îndeplinește trei scopuri.
Majoritatea sistemelor – de exemplu, e-mail, analize, CRM, comerț electronic și site-uri sociale – utilizate de agenții de marketing funcționează în silozuri și nu transmit date de la unul la altul. Este dificil să obțineți o imagine completă și chiar mai dificil să analizați datele cu care lucrați. O platformă pentru datele clienților servește la înlăturarea acelor probleme, conectând toate instrumentele folosite de agenții de marketing și având rolul de sursă de informații unică pentru datele proprii despre clienți.
Platformele pentru datele clienților administrează confidențialitatea datelor proprii și a clienților și drepturile asociate datelor, controlând fluxurile de date între diferite sisteme de marketing și administrarea consimțământului. Acesta este lumea RGPD și a confidențialității datelor; compania dvs. trebuie să administreze activ și să documenteze managementul, consimțământul și fluxurile de date.
După ce ați obținut permisiunea de a colecta date proprii și după unificarea și structurarea lor în profiluri, puteți să acționați asupra acestora. Platformele pentru datele clienților pot să creeze segmente de audiență pe care le puteți folosi pe celelalte platforme și canale de marketing.
Pentru mai multe informații privind activarea datelor despre clienți, consultați Cum puteți să utilizați o platformă pentru datele clienților?
După ce clienții experimentează la un moment dat un serviciu foarte personalizat, ei așteaptă același lucru de fiecare dată. Pentru a avea succes, trebuie să le oferiți clienților servicii la același nivel sau la un nivel superior, indiferent de canal. Este esențial să aveți date despre clienți actualizate, bine întreținute și accesibile, iar o platformă pentru datele clienților face posibil acest lucru.
În calitate de colector de date, o platformă pentru datele clienților (CDP) vă eficientizează platforma de date și centralizează infrastructura pentru datele clienților. Renunțând la seturile izolate de date ale clienților, puteți accesa date rapid atunci când un client vă trimite solicitări. Să presupunem că unii clienți obiectează împotriva stocării sub orice formă a datelor sau permit doar stocarea unor anumite date. În acest caz, trebuie să puteți identifica ușor unde se află anumite puncte de date și ce informații sunt furnizate prin pipeline-ul dvs. de date.
În plus, platformele CDP vă permit să partajați actualizări privind consimțământul și să redirecționați date doar pe baza atributelor de consimțământ. Acest lucru garantează că afacerea dvs. poate să impună și să respecte politicile și standardele de reglementare privind datele.
Platformele pentru datele clienților pot îmbunătăți respectarea reglementărilor existente și viitoare privind confidențialitatea datelor, cum ar fi Regulamentul european general privind protecția datelor (RGPD) și Legea privind confidențialitatea consumatorului din California. Aceste legi obligă companiile să le ofere consumatorilor dreptul de a-și accesa și de a-și șterge datele („dreptul de a fi uitat”). Îndeplinirea acestor cerințe poate fi o povară atunci când datele clienților sunt izolate în alte sisteme și pot fi trecute cu vederea ușor.
Clienții interacționează cu companiile în moduri noi și pe canale diferite. Aceștia lasă în urmă frânturi de informații, date proprii, la fiecare interacțiune. O platformă CDP înglobează aceste date proprii, apoi le standardizează și le transformă, asociind identitățile clienților din fiecare sistem (analiza identității) și combinându-le pentru a crea un profil unic, consecvent și precis. După aceea, a reformatat datele din profil, pentru a sprijini o varietate de procese și sisteme de marketing, inclusiv CRM, analizele, automatizarea marketingului, testarea A/B, crearea și personalizarea conținutului, precum și promovarea pe rețelele de socializare.
Cu toate acestea, nu este un proces cu rezoluție rapidă. Platforma pentru datele clienților continuă să înglobeze date noi din surse variate, păstrând în permanență un istoric actualizat și evolutiv al interacțiunilor cu clienții.
Rolul unei platforme CDP este de a colecta o mulțime de date despre clienți, de a crea profiluri unificate și individuale pentru acei clienți și de a le transmite comunicări personalizate și eficiente pe toate canalele.
Pentru a crea un profil de acest fel, o platformă CDP trebuie să adune foarte multe informații despre utilizator. De ce? Se dorește crearea unui profil al clientului „perfect” care va fi folosit ulterior ca bază în găsirea unor „clienți perfecți” similari. Dacă dispun de date, de configurații de bază și de algoritmi potriviți, agenții de marketing pot să extindă audiența și să coreleze acel grup nou cu modelul clientului „perfect”. Agenții de marketing pot continua să lucreze pornind de la acea bază și să găsească mai mulți clienți potențiali, extinzând astfel impactul campaniilor de marketing.
Prin crearea și întreținerea unei singure baze de date unitare pentru profilurile clienților, fiecare cu un identificator consecvent, platformele CDP asigură o vizualizare unică asupra fiecărui client și o sursă de date de încredere pentru diverse funcții de marketing. Acestea se conectează cu alte platforme și sisteme de marketing, furnizând date pentru a susține administrarea campaniilor, analiza de marketing și business intelligence. Prin analiza acestor date, se poate depista chiar următorul pas optim pe care compania trebuie să îl facă pentru a implica sau a păstra un client.
Deoarece este special concepută pentru marketing și controlată de marketing, o platformă CDP simplifică și mai mult accesarea și interogarea datelor de către persoanele fără experiență tehnică, cum ar fi agenții de marketing. Departamentul de marketing deține datele, motiv pentru care nu trebuie să le solicite departamentului IT, acesta fiind un proces lent.
Există numeroase scenarii în care o platformă pentru datele clienților (CDP) poate fi benefică pentru compania dvs., inclusiv:
Uneori, platformele CDP sunt confundate cu Customer Relationship Management (CRM). Împreună cu DMP-uri, acestea lucrează cu datele clienților. Cu toate acestea, o platformă CRM are un scop complet diferit față de cel al unei platforme CDP.
O platformă CDP este special concepută pentru marketing. | Aceasta colectează și unifică datele proprii despre clienți, provenite din mai multe surse, pentru a construi o perspectivă unică, coerentă și completă asupra fiecărui client, apoi pune acele date la dispoziția agenților de marketing pentru a crea campanii de marketing personalizate. |
Soluțiile CRM sunt special concepute pentru vânzări. | De asemenea, ele pot ajuta agenții de marketing să adune date despre clienți, pe care echipele de marketing le pot utiliza pentru a consolida relația cu clientul. Soluțiile CRM sunt diferite de soluțiile CDP în sensul că, de obicei, acestea nu agregă și nu analizează datele din mai multe surse. Cu toate acestea, o soluție CRM poate utiliza datele de pe o platformă CDP. |
O platformă pentru datele clienților funcționează optim împreună cu alte tehnologii de marketing. Aceasta poate fi avantajată de soluțiile actuale pentru platforme de management al datelor (DMPs) și managementul relațiilor cu clienții (CRM).
Agenții de marketing pot să proiecteze programe care cresc veniturile și îmbunătățesc retenția clienților. Ei pot să fie mult mai adaptabili la clienți pe măsură ce noi canale devin populare.
Din moment ce platformele CDP sunt confundate uneori cu platformele pentru gestionarea datelor (DMP) și soluțiile CRM, contează să înțelegeți diferențele.
În mod normal, sistemele de automatizare a marketingului se ocupă de sarcinile repetitive, automatizate, cum ar fi campaniile de marketing de masă prin e-mail, programarea postărilor de marketing pe rețelele sociale sau actualizarea datelor dintr-o campanie de marketing. Acestea sunt folosite inclusiv pentru segmentare, țintire lead, punctaj lead și multe altele. Cu toate acestea, pe măsură ce apar tot mai multe canale pentru clienți, sistemele de automatizare a marketingului încearcă să valorifice datele de pe toate canalele online și offline, astfel încât agenții de marketing să le poată folosi pentru a construi, a livra și a scala campanii de marketing pe toate canalele digitale. Clienții așteaptă experiențe de marketing cu adevărat personalizate, iar sistemele de automatizare a marketingului nu sunt concepute pentru a livra rapid campanii de marketing pe toate canalele și pe mai multe canale la scară largă.
În această situație intervine o platformă pentru datele clienților (CDP). O platformă CDP poate să înglobeze date din surse online și offline și să le unifice pentru a crea o imagine unică și importantă asupra fiecărui client. Cu această viziune completă, agenții de marketing nu mai trebuie să facă presupuneri. Ei pot să vadă cu ușurință ce canale preferă clienții, ce cumpără cu predilecție, cum se comportă pe site-ul web și ce produse preferă. Agenții de marketing pot să folosească aceste informații pentru a ținti cu succes clienții folosind strategiile potrivite.
Depozitele de date și lacurile de date nu se pliază pe nevoile unui agent de marketing. Lacurile de date sunt colecții de date. De obicei, datele au aceeași formă ca în sistemele sursă originale. Spre deosebire de platformele de date pentru clienți, depozitele de date nu procesează datele brute pentru a le face mai utilizabile; ele sunt concepute pentru analize, nu pentru a susține interacțiuni cu clienții.
De asemenea, depozitele de date nu pot nici să identifice clienții pe diferite canale sau dispozitive. Deoarece nu oferă analiza identității, ele nu pot fi utilizate pentru a construi o perspectivă completă asupra clientului.
Care sunt implicațiile acestor scopuri diferite? De obicei, depozitele de date și lacurile de date sunt actualizate mai puțin frecvent – săptămânal sau chiar mai rar. Platformele pentru datele clienților înglobează date în timp real și cele mai bune dintre ele pun la dispoziție acele date instantaneu.
Deoarece reunesc toate categoriile de date (structurate, nestructurate, online, offline) pentru o vizualizare centralizată, platformele CDP îmbunătățesc experiențele clienților (CX). Aceste platforme creează o perspectivă completă asupra clienților, actualizată constant, pe baza datelor adunate din fiecare punct de contact al clienților – e-mail, rețele sociale, programe de loialitate și tranzacții în magazin – și pe baza datelor existente în alte sisteme interne, cum ar fi ERP, CRM, DMP și multe altele.
Cu o perspectivă comună asupra clientului, departamente diferite pot să colaboreze, deoarece pot să vadă cine interacționează cu un anumit client sau dacă nimeni nu interacționează. Cu platformele CDP, companiile pot să transmită mesaje consecvente și interacțiuni integrate cu clienții.
O companie poate să folosească o platformă CDP ca să vizeze cu precizie clienții, să le personalizeze experiențele și să cimenteze o relație de durată care îmbunătățește ratele de păstrare. Și personalizarea influențează veniturile. Agenții de marketing care valorifică personalizarea la potențial maxim generează o creștere de 5 – 15% a veniturilor, precum și o creștere de 10 – 30% a eficienței cheltuielilor pentru marketing.
Deoarece platformele CDP colectează date direct de la clienți, acele date sunt mai complete și mai actuale decât datele din alte surse. Campaniile de marketing sunt mai eficiente și mai unitare atunci când există o perspectivă actualizată și cuprinzătoare asupra clienților.
Nu în ultimul rând, o platformă centralizată, cu date de încredere și integrate despre clienți, vă ajută să luați decizii mai bune, bazate pe date, și să creași programe de marketing noi.
Unificarea datelor despre clienți din diferite sisteme de marketing și de publicitate este singurul mod în care brandurile vor putea să elimine teritoriile necunoscute despre clienți și să facă fiecare interacțiune cu clienții să conteze.Rob Tarkoff Vice-președinte executiv, Oracle Cloud CX și Oracle Data Cloud
Puteți constata că aveți acces la multe date despre clienți, dar nu reușiți să le colectați, să le interpretați și să le utilizați eficient. Dacă nu puteți să le oferiți clienților o experiență cu adevărat conectată în mai multe puncte de contact, să monitorizați comportamentul clienților pe toate canalele și să faceți recomandări pe baza acțiunilor sau comportamentelor lor, atunci o platformă CDP ar fi benefică pentru activitatea dvs.
Cu o strategie bună privind datele și o platformă CDP potrivită, puteți îndeplini obiectivele oricărui agent de marketing. Obțineți o vizualizare instantanee și unificată asupra clienților prin toate punctele de contact online și offline, obținând informații și interacțiuni în timp real, la momentul potrivit.
Scopul unei platforme de informații despre clienți este crearea unui singur profil de client unificat pentru fiecare client, combinând date din profil, date tranzacționale și date comportamentale din întreaga companie. Pe lângă o imagine completă asupra fiecărui client, un profil unificat de client oferă și o perspectivă completă asupra întregii companii.
Deși oferă foarte multe beneficii, platformele CDP au funcționalități analitice și AI limitate. Următorul pas în evoluția acestor platforme este platforma de informații despre clienți (CIP).
Platformele de informații despre clienți înglobează atât date terțe anonime, cât și date proprii. Utilizează învățarea automată pentru modele predictive și recomandări, oferind informații mai importante și practice. Platformele de informații despre clienți pot partaja acele informații inclusiv cu sistemele de vânzări și de servicii pentru clienți, nu doar cu sistemele de marketing. Astfel, toți membrii echipelor care lucrează direct cu clienții au acces la mai multe informații care îi ajută să comunice mai eficient și să le ofere clienților experiențe superioare. Îmbunătățirea transferului de date și informații între platformele CIP și alte sisteme oferă oportunități noi, cum ar fi atribuirea pe toate canalele, prin care agenții de marketing pot să identifice și să compare rezultatele campaniilor de marketing pe mai multe canale.
Aflați mai multe despre Oracle Unity Customer Data Platform